My first two postings were two versions, one Romanian and one English, of the same post. Neither was a translation of the other but simply the same mental production expressed in two different languages. As a native Romanian speaker and a fluent English speaker, I find that each language has its own strengths and weaknesses. A concept that can be expressed in English with one word or only a few words, might require more words to be expressed in Romanian; further, the additional words do little in terms of improving a level of clarity and focus well captured in the English version; instead, the additional words increase the breadth and depths of the concept.

To illustrate this, let’s look at this blog’s subtitles in English and Romanian.

The English version is a sentence: The journey begins. There is a subject, the definite article “the“ and the noun “journey,” making “the journey,” and an action verb, a predicate, “begins.” While we do not know what “the journey” is about, there is little ambiguity about what “journey” and “begins” mean. The intention is clear, the direction is set, and the movement is clearly forward.

The Romanian equivalent, “La început de drum,” literally translates as “At a beginning of a road.”However, given the complex morphology of Romanian, “început” and “drum” are both nouns in explicit accusative/implicit dative cases, meaning that most Romanian speakers would probably say that “La început de drum” is the same as  “La începutul drumului,” which in turn translates as “At the beginning of the road” or alternatively “The beginning of the road.“ At the same time, “La început de drum” is ambiguous enough to allow for a couple of alternative interpretations, from “Un început de drum” translated as “A beginning of the road” to the “Un început al unui drum,” translated as “A beginning of a road.”

How about comparing “The beginning of the road” to “At the beginning of the road” and, through all the other alternatives, all the way to the culminating “A beginning of a road.” From the implicit clarity of the definite article “the,” used twice, as in “the beginning” and “the road,” to the broad potentialities of the indefinite “a”, as in “a begining” and “a  road.” Same or different? Interestingly, all these differences in meaning are implied in the brief Romanian title formulation.

Now, let us look at a part-by-part analysis of the title.

Here are the parts: “la început,” a preposition “la” and a noun “început,” translated by the English “at the beginning,” a preposition, “at,” an article, “the,” plus a noun, “beginning,” Then another Romanian noun “drum” translated by the English noun “road.” As there is no predicate in the Romanian version, no verb in any form or shape, and no indication of what the action might be, our mind is left to wonder. Are we on a literal or metaphorical road? Is this a road yet to be built, or are we standing on an existing road at its beginning? Are we just standing there, or are we at a gathering place, intending to start on a journey together? It is not clear. The reader is left to wonder and have all these possibilities coexist somewhere at the back of his mind.

The Romanian version is less clear and less focused that the English version. At the same time, the Romanian version is richer in potentialities than the English version. Focus and ambiguity are inversely correlated, which seems to be the case of the English-Romanian duet.

Here are the sentence-by-sentence English and Romanian versions of the text. For comparison, I am including the Romanian original version, the original English version, the Google translate version of the Romanian original,  and the Google translate version of the English original.

Enjoy!

Vă mulțumesc că îmi sunteti alături!

Thanks for joining me!

Thank you for joining me!

Vă mulțumim că v-ați alăturat!

Ce veți găsi aici?

What are you going to find here?

What will you find here?

Ce vei găsi aici?

Divagațiile unui iubitor de cuvinte.

The musings of a lover of wor(l)ds.

Divagations of a lover of words.

Muziciunile unui iubit al lui wor(l)ds.

Idea care a dus la crearea acestui blog s-a născut pe când citeam volumul nouă al Filocaliei. În alte părți de lume Filocalia este cunoscută sub numele său grec de φιλοκαλία (in greaca veche: “iubirea de frumusețe divină” sau “iubirea de virtute”) sau, in engleză, Philokalia. Filocalia este un tratat de invățături menit să ne ajute in a (re)descoperi sensul, să ne trezească din amorțeala robotei zilnice. În rătăcirile mele pe cărările Filocaliei, cărări înmiresmate de cuvinte grele ca paftalele boierești, cum ar fi obârșie, închinat, liniștire, trezvie, și altele, am simțit cum unele dintre acestea parcă luminau așezări sufletești create inainte de vreme, locuri adânci și line, pătrunse de dor. Iar aceste cuvinte însiropate si luminătoare erau toate cuvinte din româna veche, cuvinte rar întâlnite în limbajul nostru de zi cu zi.

The idea that led to the creation of this blog came during my reading of the ninth volume of the Romanian Filocalia.  Better known under its Greek name of φιλοκαλία (Ancient Greek: “love of the beautiful, the good”) or Philokalia, this is a text about finding or rather restoring meaning, about waking up from the dreariness of our day-to-day robotic existence.  As I was meandering through a forest of heavy-sweet words such as obârșie, închinat, liniștire, trezvie, I noticed that some of the words were resonating with what felt like an ancient part of myself, a part with a distinctive bittersweet aroma of spleen-laced longing, gently sprinkled with dor.  The vibrating words were, without exception, old Romanian words, words that even fluent Romanian speakers rarely use nowadays.

The idea that led to the creation of this blog was born when I read the new volume of Philokalia. In other parts of the world, Filocalia is known as the Greek kathakia (in ancient Greek: “love of divine beauty” or “love of virtue”) or Philokalia in English. Filocalia is a learning treasure meant to help us to (re) discover the meaning, to awaken us from the numbness of the daily robot. In my wanderings on the paths of the Philocalia, paths weighed with heavy words like the boyar pafftales, such as the beginning, the worship, the tranquility, the awakening, and others, I felt like some of them seemed to illuminate pre-seasoned spiritual settlements, it was long gone. And these words, littered and luminous, were all words from ancient Romanian, words rarely found in our everyday language.

Ideea care a condus la crearea acestui blog a venit în timpul citirii celui de-al nouălea volum al filocaliei românești. Mai bine cunoscut sub numele grecesc de filipalie (filosofia grecească antică), acesta este un text despre găsirea sau mai degrabă restaurarea sensului, despre trezirea din somnolența existenței noastre de zi cu zi. În timp ce mă gândeam la o pădure de cuvinte dulci, cum ar fi obârșie, închinat, liniștire, trezvie, am observat că unele cuvinte au rezonat cu ceea ce simțeam ca o parte antică a mea, o parte cu aromă dulce amară distinctă a splinei – dor de dor, ușor stropit cu dor. Cuvintele vibratoare erau, fără excepție, cuvinte vechi românești, cuvintele pe care chiar și vorbitori fluent români le folosesc rareori în zilele noastre.

Și apoi, melancolia. Simțită in coșul pieptului, ca un preaplin de dragoste neînțeleasă și neîmpărtășită. De obicei, incărcătura emoțională a cuvintelor vine din trecut. Înțelegem dragostea după ce am iubit si am fost iubiți. Înțelegem ce înseamnă ura nu din DEX ci după ce am urât și am fost urâți. De unde atunci această tristețe îmbucurătoare stârnită de vechi cuvinte, numai rareori  întâlnite in petrecerea mea prin viață?

And then, there was the melancholy, filling my chest like an expanding sphere of longing and unrequited love. Words usually evoke emotions through their connection to past situations. We know love through its associations with our beloved or lovers. We come to understand hate beyond its dictionary definition after we have had our share of hateful experiences. As my life experience did not include many opportunities for including or associating these old Romanian words, how could I then explain the joyful sorrow they so powerfully evoked?

And then, melancholy. Feeling in the chest basket as an overwhelming and unrequited love overflow. Usually the emotional load of words comes from the past. We understand love after loving and being loved. We understand what hate is not from DEX but after hating and being hated. Where did that glorious sadness come from old words, only rarely encountered in my lifetime party?

Și apoi, a fost melancolia. Umplându-mi pieptul, ca o sferă în expansiune de dor și dragoste nerecuperată. De obicei, cuvintele evocă emoții prin legătura lor cu situațiile trecute. Noi cunoaștem dragostea prin asociațiile sale cu iubiți sau îndrăgostiți. Vrem să înțelegem ura după definiția dicționarului după ce ne-am împărtășit partea noastră de experiențe pline de ură. Întrucât experiența mea de viață nu a inclus multe oportunități pentru includerea sau asocierea acestor cuvinte vechi românești, cum aș putea explica atunci bucuria bucuroasă pe care o evoca atât de puternic?

Întâmplător, tristețea cea îmbucurătoare ori fericita întristare,  xαρμολύπη,  charmolype,  este o stare sufletească prețuită in tradiția creștin ortodoxă ca fiind un indicator pe calea călugărului înspre desăvârșire. Este o stare pe care omul de rănd o poate înțelege petrecând în tăcere în prezența unei icoane ortodoxe, a unui copil dormind ori a unei priveliști de o frumusețe copleșitoare. Sunt și alte echivalențe senzoriale ale acestui sentiment, cum ar fi gustul dolceamero al unei cafele italiane.

Joyful sorrow, xαρμολύπη, charmolype, as it happens, is a state marked by grace, an aspirational yet elusive goal that the Eastern Orthodox Christian monks strive to experience. It is a state that ordinary folk like myself can understand by taking time, petrecând în tăcere, in the presence of a traditional Orthodox icon or while contemplating a young child or a vista of overwhelming beauty. There are other sensorial equivalents, such as a Dolceamero cup of Italian coffee.

Incidentally, the glorious sadness or the happy sorrow, the charmolype, is a state of soul appreciated in Orthodox Christian tradition as an indicator on the path of the monk towards perfection. It is a state that a man can understand by spending silently in the presence of an Orthodox icon, a child sleeping or a sight of overwhelming beauty. There are other sensory equivalences of this feeling, such as the taste of an Italian dolceamero coffee.

Bucuria plină de bucurie, xarmolepiul, charmolipul, așa cum se întâmplă, este un stat marcat de har, un țel aspirator și totuși evaziv călugării ortodocși creștini orientali se străduiesc să experimenteze. Este un stat ca oamenii obișnuiți ca mine să înțeleagă prin timp, petrecândîn tăcere, în prezența unei icoane tradiționale ortodoxe sau contemplând un copil mic sau o viziune de frumusețe copleșitoare. Există și alte echivalente senzoriale, cum ar fi o ceașcă de cafea italiană dolceamero.

Am încercat să explic această idee fiului meu in vârstă de zece ani. I-am spus că vreau să împart cu alții pasiunea pe care o am pentru cuvinte și mai ales pentru puterea miraculoasă a cuvintelor de a ne ancora în present, în simțire, de a ne trezi, și că vreau sa crez un loc [mai degrabă decât un blog sau un sait] unde iubitorii de cuvinte se pot întălni înspre mai buna înțelegere, învățătură, și împărtășire a cuvintelor. Și l-am rugat să îi dea un nume.

I tried to explain this concept to my ten-year-old son. I told him that I want to share my love for words and how words provoke us to be present, awake, and feel and create a place [rather than blog or site] where logophiles can come to better understand, learn, and partake in words. I asked him to give me a name.

I tried to explain this idea to my ten-year-old son. I told him that I want to share with others the passion I have for the words and especially the miraculous power of the words to anchor ourselves today, to feel, to wake us up, and that I want to believe a place [rather than a blog or a site] where word lovers can meet for better understanding, learning, and sharing of words. And I asked him to give it a name.

Am încercat să explic această idee fiului meu de zece ani. I-am spus că vreau să împărtășesc cu ceilalți pasiunea pe care o am pentru cuvintele și în special pentru puterea miraculoasă a cuvintelor de a ne ancora astăzi, de a ne simți, de a ne trezi, și de a vrea să cred un loc [mai degrabă decât blog sau un site] unde iubitorii de cuvinte se pot întâlni pentru o mai bună înțelegere, învățare și partajare a cuvintelor. Și l-am rugat să-i dea un nume.

Iar el l-a numit “Puterea Tristeții”.

And he called it “The Power of Sadness”.

And he called him “The Power of Silence.”

Și el a numit “Puterea Tristeții”.